Chinezii de la Leapmotor au prezentat noul SUV electric B10 la Paris. Va fi vândut și în Europa începând cu 2025

Autor: Ionuț Vîlciu 15 oct. 2024 Știri auto

Cel de-al treilea model Leapmotor ce va ajunge pe piața europeană a fost dezvăluit oficial la Paris. SUV-ul B10 ar urma să coste mai puțin de 30.000 de euro.

Fără dar și poate, producătorii chinezi încep să își impună modelele pe piața europeană, iar unul dintre noii veniți tocmai a lansat un SUV electric compact cu urmează să ajungă la vânzare în 2025.

Salonul Auto de la Paris este în plină desfășurare, iar printre producătorii europeni consacrați putem regăsi și nume noi, venite din Asia. Printre acestea se numără și Leapmotor, care a intrat de curând pe piața din Europa, inclusiv din România, cu modelele T03 și C10.

După lansarea acestora, Leapmotor a prezentat oficial și noul său SUV compact, pe care îl va comercializa în Europa începând cu 2025. Noul Leapmotor B10 va concura cu modele precum Hyundai Kona electric sau Kia EV3, iar prețul ar putea fi foarte competitiv.

Noul Leapmotor B10 ar urma să coste mai puțin de 30.000 de euro

Potrivit Carscoops, noul SUV ar putea avea un preț de pornire mai mic de 30.000 de euro. Leapmotor a deschis deja peste 200 de reprezentanțe în 13 țări europene și intenționează să ajungă la 500 de puncte de vânzare până în 2025.

B10 este construit pe cea mai recentă platformă de la Leapmotor. Pe lângă faptul că există o versiune complet electrică, în anumite piețe va fi disponibilă și o variantă cu range extender, care folosește un motor pe benzină de 1.5 litri pe post de generator.

Deocamdată nu au fost publicate specificații sau date tehnice legate de noul model, astfel că va trebui să mai așteptăm până când vom afla informații despre putere sau autonomie.

Parte a Grupului Stellantis, Leapmotor plănuiește să lanseze câte un model nou anul, pentru următorii trei ani, astfel că producătorul chinez pare determinat să se impună în Europa.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Leapmotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide